Idei simple, pentru mese festive reușite

Fotografie de fauxels pe Pexels.com

Bună, dragile mele!

De câte ori avem o ocazie specială, ne străduim să impresionăm invitații. Decorul și preparatele sunt cele mai la îndemână„tactici de cucerire” pe care le putem aborda. Chiar dacă vremurile actuale nu ne mai permit să organizăm mese la fel demari precum eram obișnuiți, chiar și cele restrânse, cu doar câțiva membri ai familiei, pot fi deosebite.

Conform unui studiu făcut de cercetătorii de la Universitatea Guelph, mesele în familie sau cu prietenii contribuie ladezvoltarea unor obiceiuri alimentare mai sănătoase, decât dacă am lua masa singuri. Acest lucru e valabil în special înrândul copiilor și tinerilor. Cine a organizat o masă festivă știe că sunt atât de multe de făcut, încât timpul nu îți e cel mai bun prieten. Aflăm, așadar,în acest articol, care sunt cele mai rapide și de efect pregătiri pentru o masă de neuitat în amintirea invitaților:

1. Faţa de masă. Să începem cu începutul, cum se spune. Unul dintre cele mai importante lucruri atunci când vorbim despre o masă festivă este chiar faţa de masă. Trucul este să ai mereu în casă o faţă de masă albă, impecabilă, fară pete. Te va salva din orice situație. Asigură-te că obții albul strălucitor cu un detergent puternic și eficient, cum este Gel Activ de la Asevi. Formula concentrată îndepărtează și cele mai încăpățânate pete de mâncare de la mesele anterioare și te ajută să recapeți albul caresă ia ochii invitaților. Faţa de masă impecabilă o poți combina în funcție de eveniment cu un napron sau o traversă de masă colorată / tematică(modele de Crăciun, de An Nou, de Valentine’s Day, de Paşte, de zile naștere sau onomastice). Rezultatul va fi unul surprinzător și de fiecare dată diferit și potrivit cu celebrarea.

2. Suporturi pentru farfurii. Continuăm aranjamentul perfect cu următorul strat de pe masă – și anume suporturile de farfurii. Dacă masa este chiar una specială și ai și alţi invitați în afară de membrii familiei restrânse, atunci ai o regulă foarte clară de respectat: spune NU plasticului! Recomandarea vine dincolo de beneficiile pentru mediu, care nu sunt nici acestea de neglijat. Dar, mai multdecât atât, suporturile din plastic pot da uneori un aer…ieftin. Și nu vrem asta, nu-i așa? Optează pentru suporturi din material sau bambus. Sunt la preţuri foarte bune și vor schimba cu totul decorul, conferindu-ieleganţa de care are nevoie evenimentul.

3. Aranjamente florale. Deviza noastră e nicio masă fară flori. Acestea dau și rafinament alături de o stare de bine invitaților. De preferat ar fi săalegi flori naturale, nu artificiale, Avem și aici, totuși, un secret. Ce credeai? Trucul este ca orice aranjamente florale alegi, acestea să fie dispuse simetric pe masă și… joase. Ideea este ca invitații să se poată vedea unul pe altul, să nu fienevoiți să stea cu capul într-o parte sau să mute florile pentru a vedea interlocutorul. Ţine minte: Eleganţă și confort!

4. Nelipsitele fructe E important să știi ce mănâncă fiecare participant la masă. Fie că e vegetarian sau la dietă, frumos este să respecți alegerilefiecăruia. Dar indiferent ce alegi să servești, ideal este ca pe masă să fie și fructe – așezate frumos pe platouri sau fructiera. Acestea sunt bune și pentru invitații care urmează un regim special, însă sunt grozave și între felurile de mâncare, mai alesdacă preparatele sunt mai grele, cu sosuri sau grăsimi. Fructele taie greaţa, cum s-ar spune!

5. Bufet suedez Bufetul suedez e ideal și pentru gazdă și pentru invitați. Ai și tu un răgaz, știind că ei se vor putea servi singuri și nu se mai confruntă cu rușinea de a mai cere ceva în plus. Pentru a evita aglomerarea, recomandarea noastră este ca pe o măsuță separată dintr-un colţ al camerei să fie așezate platouri pentru bufet suedez. Acestea pot conține aperitive, deserturi sau chiar platouri cu felurile deja servite, pentru cei care își mai doresc o porție.Aşadar, ce spui de ideile noastre? Așa-i că nu sunt deloc complicate, sunt bune și pentru buzunar, dar și de efect? Îți garantăm că sunt moduri excelente pentru a-i mulțumi chiar și pe cei mai pretențioși. Ah, încă ceva. Știai că regulile bunelor maniere spun că gazda este cea care inițiază o conversație la masă, nu invitații?Na, că ți-am dat și temă pentru acasă 

Sper ca va sunt utile aceste idei simple, dar de efect pentru masa de sărbătoare. Desigur, dacă stiti și alte trucuri, mi-ar plăcea sa le împărtășiți aici.

Fotografie de Askar Abayev pe Pexels.com

Zile frumoase! 😘😘

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Creează-ți site-ul web cu WordPress.com
Începe
%d blogeri au apreciat:
search previous next tag category expand menu location phone mail time cart zoom edit close